Am pornit in cautarea scuterului sau a motocicletei perfecte pentru traficul din oras. Parca scuterul nu e chiar asa de fun. Ai vrea ceva mai multa putere, frane ceva mai bune, o plecare de pe loc cu nerv, o ciclistica mai buna, agilitate sporita… Si ce te faci cand gasesti toate lucrurile astea la un scuter?! Noi le-am gasit pe modelul 2016  de la Yamaha T-MAX.

Nu o sa incepem materialul asa cum v-ati obisnuit. E lesne ca de aratat, arata foarte bine. Cel putin spatele ma duce cu gandul la gama sportivelor a celor de la Yamaha. Si nu e totul intamplator!

Designul e unul agresiv, iar farurile cu pozitie LED sunt foarte interesante. Ai destul loc pentru picioare si loc de depozitare – care nu e nici prea-prea, nici foarte foarte. Interesant este sistemul keyless pe care-l poti dezactiva. E util prin oras sa poti porni si opri motocicleta fara sa bajbai dupa cheie. Mai mult, intr-unul dintre buzunarase ai si o priza de 12v, utila sa-ti incarci telefonul cat incerci sa te strecori printre masini.

Poate ca plasticele de pe scuter puteau fi putin mai calitative, dar Yamaha T-MAX nu e neaparat despre asta, are un alt parfum care atrage.

Mi-a placut ca am destul loc pentru picioare si chiar mi le pot intinde. Nu mi-a placut faptul ca ghidonul este destul de jos pus. M-ar fi coafat de minune un ghidon mai sus pozitionat, dar… e greu sa coafezi un chelios!

Motorului nu avem ce sa-i reprosam. Accelereaza bine si repede. Repriza este atat de buna incat trebuie sa ai grija sa arunci o privire si pe bord. Sare de viteze de peste 140/h cat ai zice (nu stiu, ce spuneti voi de obicei cand o comiteti!).

Asa ca propulsorul bicilindric de  530cc si 32kw este ireprosabil. Am scris kw pentru ca se poate conduce si cu A2 (daca memoria de elefant nu ma pacaleste), iar pentru A2 mi se pare incredibil de puternic. Fara sa schimbi vitezele, doar tragi de gaz, scuterul ţâşneşte la viteze care sigur te vor lasa fara permis.

Mi-a placut foarte tare ca transmisia e vizibila si te poti uita razand la curea. Partea asta e haioasa.

Rotile pe 15’ nu iti pun probleme atunci cand rulezi intr-un oras imbodobit cu gropi asa cum e Bucurestiul, iar franele cu dublu disc de 267 mm pe fata si 282mm spate isi fac treaba mult mai bine decat credeam – chiar mai bine decat la unele motociclete. Asta inseama ca Yamaha T-MAX se opreste repede si la obiect.

La cei 2,2m scuterul pare destul de lung, insa punctul lui forte nu e nici in motor, nici in roti, sau frane, ci in faptul ca este foarte agil! Il muti de pe o parte pe alta de parca te crezi Rossi. Te imbie si te lasa sa conduci agresiv.

 

Nu m-am interesat foarte tare unde e centrul de greutate al lui Yamaha T-MAX, insa atuul lui este agilitatea. Se inclina usor, indiferent de viteza si ii plac vitezele mari. Practic, este un scuter sportiv.

La agilitate contribuie serios suspensiile, mai ales furca fata. Initial am fost tentat sa spun ca este o furca de vitezana. Este o furca Up-Side-Down de 41mm, care da rezultate incredibile. Scuterul sta lipit de asfalt orice ai incerca – asta in contextul in care anvelopele cu care era incaltat al nostru Yamaha T-MAX nu erau chiar noi.

Cu o greutate de 222 kg (in varianta cu ABS) si un rezervor de 15 litri din care Yamaha T-MAX nu prea consuma, scuterul pare o foarte buna varianta pentru jungla urbana, mai ales daca stilul sportiv (atat ca design, dar si ca pilotaj) este felul tau de a fi.

Scurt pe 2? Yamaha T-MAX este cel mai agil maxi-scuter pe care am mers pana acum.

 

 

 

Share.

Leave A Reply