Apar primele informații despre ultimul venit în casa celor de la Hyundai, în clasa compactă: noul i30.

Am putea spune că până acum i30 s-a bucurat de succes, mai ales pe piețele est-europene, unde e din ce în ce mai profitabil să-ți iei o mașină nouă, coreeană, in detrimentul uneia nemțești dar fără atâtea opționale.

Hyundai spune că vom vedea noul i30 la salonul de la Paris și ne vom bucura de trei motoare pe benzină și tot atâtea dieseluri.

Oficialii sud-coreeni spun că este ”o mașină pentru toată lumea” și vine cu un design nou, foarte vestic spunem noi. Ca să fiu cârcotaș…dacă-mi dau ochelarii jos, de departe pot să jur că-i Golf! Compania mamă spune că, de fapt, s-a bazat pe „linii fluide naturale, suprafețe rafinate și pe o caroserie care creează o apariție atemporală”.

Și dacă-mi pun ochelarii văd că pe i30 sud-coreenii au pus noua grilă-cascadă – detaliu de design care va intra în toată gama: de la i10 până la Santa Fe.

Noul i30 este mai lung si mai lat decât bunicul său: lungime de 4340 mm, lățime 1795 mm, înălțime  1455 mm, ampatament 2650 mm. Traducem din cifre în litere și înseamnă că cei cinci pasageri au mai mult loc, iar portbagajul ajunge la 395 de litri (și 1300 când scaunele sunt rabatate).
Ce-l împinge pe noul i30? Un benzinar aspirat de 1.4 și 100 de cai, iar pasionații de downsizing se pot bucura de un mic și voinic motor pe benzină de un litru și 120 de cai. Cel mai puternic motor pe benzină pus pe i30 va fi turbo-ul T-GDI de 1,4 litri și 140 de cai – o herghelie întreagă!

Benzină, benzină…dar românii-s pasionați de diesel! Dieselul (că-i unul singur) este CRDi-ul de 1.6 care ne oferă (in ordinea numerelor de pe tricou): 95, 110 și 136 de cai.

Share.

Leave A Reply