2

 

Suna ca o poveste de dragoste, ceea ce cam si este, doar ca nu e vorba de doua pesonaje – un “el’ si o “ea”, ci de intreaga familie, care a fost cucerita de aceasta “fiara”, in cele trei zile petrecute pe drumuri de munte si nu numai.  Consum mic, confort, agresivitate cand ai nevoie si lista poate continua. Vorbim de Jaguar XE  R-Sport 2,0 litri i4 – 180CP Turbodiesel, pachetul Sport.

Drumul
Ruta aleasa pentru acest test a fost una destul de lunga si cred ca cel mai bun test nu a fost cel al posibilitatilor acestei masini sau comparatia cu counterpart-urile de tip BMW sau Audi, ci modul cum se comporta pe drumurile din Romania.

3Performante
Masina aleasa, dupa cum spuneam mai sus, are pachetul sport inclus, care initial ne-a suras, desi primul lucru la care ne-am gandit a fost : “ Masina asta consuma! E totusi o masina Sport’’ Ne-am inselat! Normal ca orice masina consuma cand o alergi, dar cu toate astea am avut o placuta surpriza. Distanta parcursa a fost de aproximativ 700km, iar consumul unul surprinzator de mic – o medie de oras-afara de aproximativ 6,5l la suta de km. Pentru o masina condusa in regim normal, sa ii spunem mod “plimbare”, desi pe parcursul drumului am tot schimbat setarile de rulare, in functie de necesitate – de la normal la  sport sau in oras pe modul eco , masina chiar a avut un consum decent. De altfel, Jaguar XE R-Sport este primul model Jaguar construit in Fabrica Jaguar – Land Rover, de la Solihull,  fabrica fiind dedicata in special constructiei  modelelor cu structura de aluminiu. Asta ajuta masina, pe langa performanta, sa ajunga la 100km/h in aproximativ 7 secunde, dar si sa aiba un consum foarte redus de combustibil.
Modelul testat are cutie automata in 8 trepte, desi poate fi schimbat in modul manual oricand, prin apasarea padelelor din spatele volanului. Totodata, iti da senzatia ca poti concura la Formula 1. Nu a fost nevoie insa de optiunea de cutie manuala, asa ca am optat mai mult sa mergem pe modul de cutie automata. Senzatia a fost ca masina schimba treptele mult mai bine decat am face-o noi in mod normal, asa ca am procedat ca un englez… just let it be.

5.1Stabilitate foarte buna in curbe, iar acel plus de forta te ajuta foarte mult in depasiri scurte, urmate  uneori de o franare, directia masinii nefiind alterata de flic-flacurile de pe sosea, ceea ce iti da o mare incredere in ce ai sub tine.  Asta ma duce cu gandul la fostele modele de Jaguar care erau construite special in a fi o combinatie ‘’ciudata’’ intre agresivitate, siguranta si lux.  Suspensia fata a masinii este aceeasi de pe XF, care este un pic mai tare si care ofera agilitatea necesara.
In tot acest timp, marea noastra temere in a testa Jaguarul pe ruta aleasa, a fost garda la sol joasa. Au fost cazuri in care acele limitatoare de viteza sau gropile – trecute cu viteza mai mica decat de obicei – ne-au dat ceva emotii. Nu am avut probleme deloc, chiar daca la un moment dat masina a facut si un pic de off-road pe o sectiune de drum. Asta nu ne-a impiedicat sa ne punem intrebari despre cum s-ar comporta masina pe vreme de iarna cu zapada abundenta. Cred ca raspunsul vine de la sine, avand in vedere garda la sol de numai cativa cm. Sa nu uitam insa ca modelul ales este totusi unul Sport.

5Habitaclul este frumos desenat, gandit de-asa maniera, incat sa ajungi cu usurinta la toate butoanele sau setarile de radio, GPS, iar head-up displayul proiectat pe parbriz ajuta foarte mult in a urma calea aleasa. Totusi, un minus al habitaclului este acela ca pentru o persoana mai inalta, accesul si iesirea din masina, sint mai dificile.
Un aspect intersant este acela ca, desi interiorul semana foarte mult cu cel al unui Land Rover (schimbator de viteze, butoane, lumini), masina pastreaza liniile unui Jaguar.Si…sincer, combinatia de “senzatii” mi se pare foarte reusita.

Concluzie?
Sa ii dau o nota felinei? As spune nota 9. De ce? Este o masina care poate fi rulata pe majoritatea drumurilor din Romania, mai putin insa pe vreme de iarna sau pe drumuri cu mari denivelari.
Modul eco (start /stop) care te ajuta foarte mult in oras, consumul mic si zgomotul redus al motorului, chiar si la viteze mari, in afara orasului,  facandu-te uneori sa uiti ca rulezi cu 160km/h, pretul de 30-40.000 Euro(in functie de dotarile pe care le doreste fiecare), fac din aceast masina un mare concurent din aceeasi categorie cu Audi sau BMW, daca nu chiar invingatorul categoriei.
Preturi si mai multe detalii le gasiti pe site-ul Jaguar Romania.

Share.

Comments are closed.